În weekendul care tocmai s-a încheiat, gradul de ocupare în Judeţul Prahova a fost de 70%, turiştii alegând să petreacă aici un weekend relaxant, în ciuda vremii mai puţin prietenoase. Astfel, turiştii s-au bucurat de restaurantele în interior, înotul în piscina acoperită sau relaxarea la SPA şi terenurile de sport de care dispun hotelurile din staţiunile montane.
În săptămâna care urmează, cu ocazia Rusaliilor, Prahova rămâne o destinaţie în topul preferinţelor turiştilor, cu un grad de ocupare în prezent de 75%. Pentru această perioadă unele unităţi de cazare nu mai au locuri disponibile, însă turiştii încă mai pot rezerva un sejur în Prahova pentru această minivacanță.
La Sinaia, la un hotel de 4 stele, turiştii vor achita între 525 şi 590 lei/cameră/noapte cu mic dejun inclus, cu acces la SPA şi parcare inclusă, iar la un hotel de 3 stele pentru o cameră dublă standard turiştii vor plăti 330 lei/noapte, cu acces gratuit la piscină, saună și jacuzzi, micul dejun achitându-se separat şi având un tarif de 40 lei/persoană.
Tot în Sinaia, la o vilă de 3 stele, turiştii pot rezerva o cameră la tariful de 300 lei/noapte/cameră, cu mic dejun inclus, în timp ce în Buşteni, tot la o vilă de 3 stele, turiștii vor achita 150 lei/cameră/noapte.
“Pentru Rusalii, deja sunt ocupate majoritatea spaţiilor de cazare, iar pentru doritori, în weekendul de Rusalii, Prahova este destinaţia perfectă, cu spaţii de cazare primitoare, activităţi de relaxare la SPA şi recreere la piscină.” A declarat Adrian Voican, preşedinte APDT Prahova.