În weekendul care tocmai s-a încheiat, Judeţul Prahova a fost una dintre destinaţiile favorite de turişti, având un grad de ocupare mediu de peste 95%. Astfel, turiştii au ales în număr mare zona montană pentru a se răcori, cât şi zona premontana şi zona Dealu Mare.
Turiştii au avut de ales între multiple evenimente precum #FILM4FUN Sinaia, care a ajuns la cea de-a XIII-a ediţie a festivalului internațional de film de comedie. Acesta are ca obiectiv promovarea noii generații de cineaști iar creațiile acestora se pot urmări pe platforma online www.film4fun.ro.
În Azuga, turiştii s-au putut plimba cu bicicletele, aici organizându-se mai multe evenimente de cicloturism, în timp ce în Campina au avut parte de evenimente culturale desăvârşite – Concert Extraordinar final de Masterclass Pian, cât şi festivitatea de premiere care a încântat cu alte recitaluri de creaţie.
În zona Dealu Mare, turiştii s-au bucurat de #setedebine cu Dagon&friends, eveniment ce a îmbinat degustarea de vin cu un concert în jurul focului de tabără.
Şi pentru weekendul ce urmează, turiştii au ales în numere foarte mari să se răcorească în judeţul Prahova, gradul de ocupare depăşind deja pragul de 95%, existând foarte puţine locuri de cazare disponibile în acest moment. De altfel, weekendul ce urmează marchează ultimul vârf al sezonului estival, punctat de evenimente diverse organizate în tot judeţul.
În Ploieşti, în data de 14 august Teatrul Toma Caragiu Ploieşti organizează o „Seară̆ de rock blues” – un concert în care ritmurile de blues, jazz, rock, folk, country, se îmbină într-o manieră inedită̆ cu ritmurile tradiționale românești. Biletele sunt disponibile on-line, accesând site-ul www.teatruploiesti.ro, secțiunea Program spectacole. Tot în Ploieşti, pe terasa Ploieşti Shopping City, sâmbătă este organizat un concert Liviu Teodorescu.
Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” organizează Vernisajul Expoziției de Fotografie și Pictură, realizată de Sorina Lambrino, membră a Cenaclului de Arte Plastice „ARCADE IOAN TITUS DRĂGHICESCU” și Cătălin Vezetiu – Fotoclub Floarea de Colț Râmnicu Vâlcea. Expoziția care va avea loc marți, 10 August 2021, începând cu orele 16:00, în Rotonda Bibliotecii.
La Sinaia, turiştii se vor putea bucura de Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii”, care revine în 2021 cu ediția a XXII-a, în acest an, concertele în aer liber alternând cu cele în interior. Concertele simfonice se vor desfăşura atât în exterior, pe esplanada Casino-ului, a muzeului Sinaia, cât şi în interiorul Casino-ului din Sinaia. Tot aici, turiştii pot participa la seria de conferinţe TEDxSinaia – Beyond the horizon. Seria de conferinţe TEDx este cunoscută în toată lumea pentru profesionalism şi varietatea mare de speakeri specialişti în diferite domenii ce ţin prezentări menite să ridice şi să încurajeze privitorul să vadă lucrurile din alte unghiuri şi să înveţe permanent.
La Breaza, turiştii se pot relaxa cu ediţia a XVIa a festivalului Calabreaza Târg tradiţional, Serbare Câmpenească Parc de distracţii, dar şi spectacol folcloric.