Ultimul Weekend din Ianuarie si zăpada au adus turiști in numar mare pe Valea Prahovei.
În acest moment cele 3 stațiuni, Sinaia, Bușteni și Azuga sunt pline cu turiști care se bucură de sporturile de iarnă pe toate toate pârtiile care sunt deschise, vremea fiind mai prietenoasă iar ninsoarea nelipsita.
Referitor la gradul de ocupare „in general,week-end-urile sunt pline spre 80-85% . Din păcate, din ce în ce mai mulți turiști doar pentru o noapte, si foarte multi in plimbare de o zi” conform Centrului de Informare Turistica Sinaia.
La Campina gradul de ocupare a atins 80% . A avut loc si un eveniment pe 29-01, Festivalul de Arte, la Casa de Cutura Geo Bozga, de la ora 16.30, Recital Extraordinar – „Eu raman ce-am fost : Romantic”, intrarea a fost libera, in baza certificatului verde.
La Muzeul „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, au avut loc , în perioada 29-30 ianuarie 2022, ZILELE CARAGIALE, eveniment cu dublă semnificaţie: 170 de ani de la naşterea scriitorului Ion Luca Caragiale şi aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea Muzeului „Ion Luca Caragiale” de către părintele muzeografiei prahovene, prof. Nicolae Simache.
Sâmbătă, 29 ianuarie 2022 a avut loc Concursul Național de interpretare artistică a personajelor caragialiene „Caragiale, contemporanul nostru”. Cea de-a XXIV-a ediţie a concursului, devenit o tradiţie a instituţiei de cultură, s-a desfăşurat în mediul virtual, reunind peste 20 de trupe de actori – elevi din ciclul primar şi gimnazial ai şcolilor din ţară și municipiul București. Anul acesta, la împlinirea a 170 de ani de la naşterea dramaturgului, micii artişti, prin talentul lor, au adus în prim-plan lumea plină de culoare a personajelor lui Caragiale. Întregul concurs a putut fi urmărit, începând cu ora 10.00, pe site-ul www.histmuseumph.ro, pe paginile de facebook ale Muzeului „Ion Luca Caragiale” Ploieşti şi Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, cât şi pe canalul de youtube.
Duminică, 30 ianuarie 2022, la ora 10:30, Sala Auditorium, a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova (transmitere live pe pagina de Facebook a Muzeului „Ion Luca Caragiale” Ploieşti). Caragiale la ceas aniversar Cuvânt de salut: – Muzeograf Mihai Dumitrache, manager interimar al Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova; – ing. Monica Bostan, conservator coordonator al Muzeului „Ion Luca Caragiale” Ploieşti. Omagiu lui Ion Luca Caragiale – Invitaţi: – Ilie Gâlea – actor la Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti; – Iuliu Dan Gâlea – actor colaborator la Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti. Festivitatea de premiere a Concursului Naţional de interpretare artistică a personajelor caragialiene „Caragiale, contemporanul nostru”, ediţia a XXIV-a „Al matale, Caragiale…” – spectacol de teatru susţinut de trupa de teatru „Haioșii”, de la Colegiul de Artă „Carmen Sylva”, Ploiești, coordonată de bibl. Nicolette Neculai și prof. înv. primar Iulia Ionescu. Depuneri de flori la busturile dramaturgului din fața Muzeului Ceasului „Nicolae Simache” și din curtea Muzeului „Ion Luca Caragiale”. Duminică, 30 ianuarie 2022, intrarea a fost liberă la Muzeul „Ion Luca Caragiale”, respectându-se normele în vigoare pentru prevenirea îmbolnăvirii cu virusul SARS-Cov2.
Apdt Prahova este Asociatia reprezentativa din turismul judetean, înregistrată in 2008 ca parteneriat public-privat si care reunește alături de Consiliul Judetean, consilii locale, hoteluri, agenții de turism, Camera de comert si industrie, UPG.